Fundătura Ponorului sau „Palma lui Dumnezeu”, așa cum mai este cunoscută această zonă, este locul unde timpul parcă a încremenit. Fundătura Ponorului se află în Parcul National Gradistea Muncelului-Cioclovina.

Este o arie protejată de interes național, care se află în grupa muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând lanțului muntos al Carpaților Meridionali, în partea sudică a județului Hunedoara, pe teritoriile administrative ale comunelor Baru, Boșorod, Bănița, Orăștioara de Sus și Pui, la o altitudine de 900 de metri.

La Fundătura Ponorului se ajunge de pe drumul ce duce spre Petroșani din Hațeg. Din localitatea Ponor, pe un drum la stânga, se merge spre satul Federi. Practic, aceasta este cea mai joasă zonă aflată în Masivul Șureanu, ca o arenă, ce este înconjurată de munți înalți.

După câţiva kilometri de urcare, în faţa celor care aleg să viziteze această zonă, se întinde o fostă carieră de bauxită, de culoarea roşiatică, iar dincolo de ea, drumul se îngustează considerabil, devenind din ce în ce mai dificil de practicat. Drumul străbate câteva dealuri, ocupate ici-colo de câte o casă veche, de lemn exact ca în poveștile bunicilor, ce sunt înconjurate de garduri de lemn, dar și de livezi de pomi.

Căsuțele oamenilor sunt modeste și, din păcate, multe dintre ele au pierdut lupta cu timpul. Cu toate acestea, cei care au mai rămas să trăiască în Fundătura Ponorului, nu duc o viață prea ușoară, traiul fiind unul destul de dur, dar reușesc să se gospodărească.

Frumusețea locului îți taie respirația, indiferent de anotimpul în care ajungi aici. În orice parte întorci privirea, peisajul este altul și, de fiecare dată, te cucerește. Indiferent de perioada anului, „Palma lui Dumnezeu” își primește cu cu brațele deschise turiștii, cărora le oferă câte puțin din toate minunățiile naturii.

Oamenii de aici sunt gospodari, deși sunt destul de în vârstă, peste tot putând să întrezărești sălașe, clăi de fân, vaci, cai și sute de oi, păzite de localnici. În perioadele cu precipitații abundente, când debitele râurilor cresc, în luncă deseori se formează lacuri pe suprafețe mai mari, care uneori, dacă iernile sunt mai geroase, îngheață, iar lunca Ponorului devine un uriaș patinoar.

Fundătura Ponorului este străbătută de apele văii Ponorului, care în trecut era unită cu valea Ponorici formând o vale de dimensiuni mari care își revărsa apele în N-E depresiunii Hațeg, prin zona localității Fizești.

În timp râurile s-au despărțit, Ponoriciul fiind captat de actuala vale a Cioclovinei, iar râul Ponor a fost captat prin zona localităților Federi și Ohaba. Se pare că, în această zonă, apele au săpat calcarul format în perioada jurasică și au apărut infiltrații în albia râurilor, care au creat cele mai mari peșteri cunoscute din Munții Șureanu.

Cu trecerea anilor aceste infiltrații au devenit ponoarele care pot fi văzute și în zilele noastre. Râurile au erodat complet stratul de calcar până la substratul format din roci cristaline, lărgindu-și albia și creând cele mai spectaculoase depresiuni carstice din Munții Șureanu.

Albia râului Ponor este una șerpuitoare, formând mai multe cotituri, care se întind pe aproximativ nouă kilometri pe firul principal, aproape de vârful Porumbelu Mare, unde izvorește și doi kilometru pe afluentul care vine din Poiana Omului.

Sursa: https://www.gohunedoara.com/list/viziteaza-in-hunedoara/locuri-frumoase/hateg/fundatura-ponorului-coltul-de-rai-numit-palma-lui-dumnezeu/

Este o arie protejată (sit de importanță comunitară — SCI) din România întinsă pe o suprafață de 39.855,2 ha, integral pe uscat.

Situl Grădiștea Muncelului – Cioclovina se întinde pe teritoriul sud-estic al județului Hunedoara (Baru, Bănița, Beriu, Boșorod, Orăștioara de Sus, Petrila, Petroșani, Pui). Centrul acestuia este situat la coordonatele 45.573478°N 23.237286°E.

Situl Grădiștea Muncelului – Cioclovina (ROSCI0087) a fost declarat sit de importanță comunitară în decembrie 2007 pentru a proteja 3 specii de plante și 25 de specii de animale. Situl se suprapune cu ariile naturale: Complexul carstic Ponorâci-Cioclovina, Cheile Taia, Cheile Crivadiei, Peștera Bolii, Locul fosilifer Ohaba-Ponor, Peștera Șura Mare, Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina și Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gr%C4%83di%C8%99tea_Muncelului_-_Cioclovina_(sit_SCI)

Munții Retezat este o arie protejată (arie de protecție specială avifaunistică — SPA) din România întinsă pe o suprafață de 38.316 ha, integral pe uscat. Situl se întinde pe teritoriile administrative ale județelor Caraș-Severin (Zăvoi), Gorj (Padeș, Tismana) și Hunedoara (Pui, Râu de Mori, Sălașu de Sus, Uricani). Centrul sitului Munții Retezat este situat la coordonatele 45.338556°N 21.343178°E.

Situl Munții Retezat a fost declarat arie de protecție specială avifaunistică (ROSPA0084) în octombrie 2007 pentru a proteja o gamă diversă de specii avifaunistice. Situată în ecoregiunea alpină, aria protejată nu include niciun habitat protejat. Situl se suprapune cu ariile naturale: Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, Parcul Național Domogled – Valea Cernei, Parcul Național Retezat, Peștera Zeicului, Peștera cu Corali, Rezervația științifică Gemenele.

La baza desemnării sitului se află 23 specii de păsări protejate la nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN, astfel: minuniță (Aegolius funereus), pescăruș albastru (Alcedo atthis), acvilă de munte (Aquila chrysaetos), acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), cocoșul de mesteacăn (Bonasa bonasia), buhă (Bubo bubo), caprimulg (Caprimulgus europaeus), barză neagră (Ciconia nigra), șerpar (Circaetus gallicus), cristel de câmp (Crex crex), ciocănitoare cu spatele alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), șoim călător (Falco peregrinus), muscar (Ficedula parva), ciuvică (Glaucidium passerinum), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), viespar (Pernis apivorus), ciocănitoare de munte (Picoides tridactylus), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), huhurez mare (Strix uralensis) și cocoș de munte (Tetrao urogallus).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Retezat_(sit_SPA)

Desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sud-vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului Hunedoara.

Aria naturală se intinde în extremitatea sud-vestică a județului Hunedoara. Acoperă parțial teritoriile administrative ale comunelor: Baru, Bănița, Bretea Română, General Berthelot, Pui, Sălașu de Sus și Sântămăria-Orlea și pe cele ale orașelor Lupeni, Hațeg și Uricani. Situl este străbătut de drumurile naționale DN66 (Târgu Jiu – Petroșani – Deva) și DN68 (Caransebeș – Hațeg).

Instituirea regimului de arie naturală protejată (pe o suprafață de 24.968 hectare) pentru situl de importanță comunitară „Strei – Hațeg” s-a făcut prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România). Acesta se suprapune peste Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului” și include rezervațiile naturale: Paleofauna reptiliană Tuștea, Locul fosilifer cu dinozauri Sânpetru, Mlaștina de la Peșteana, Calcarele de la Fața Fetii, Vârful Poieni, Pădurea Slivuț, Fânațele cu narcise Nucșoara, Fânațele Pui și Peștera Șura Mare.

Zona reprezintă o arie naturală (păduri de conifere, păduri de foioase, păduri de amestec, păduri în tranziție, pajiști uscate, pajiști ameliorate, stepe, terenuri arabile) în Țara Hațegului, încadrată în bioregiunea geografică continentală și alpină Carpaților Meridionali. Rețeaua hidrografică principală a sitului aparține bazinelor hidrografice ale râurilor Strei și Râul Mare.

Castrul roman de la Râu Bărbat – mărturie a prezenței romane în inima Daciei
Situat pe teritoriul comunei Pui, în apropierea satului Râu Bărbat, județul Hunedoara, castrul roman de la Râu Bărbat este un important sit arheologic ce atestă prezența și organizarea militară a Imperiului Roman în provincia Dacia. Fortificația a fost ridicată în perioada romană, cel mai probabil în deceniile imediat următoare cuceririi Daciei de către împăratul Traian (106 d.Hr.), ca parte a rețelei strategice de apărare și control a teritoriilor nou ocupate.

Castrul era amplasat într-o poziție strategică, pe o terasă a râului Bărbat, afluent al Streiului, având rolul de a supraveghea și controla una dintre rutele de acces spre zona montană a Retezatului și spre Țara Hațegului. Deși cercetările arheologice sistematice au fost limitate, s-au identificat urmele unei fortificații de tip rectangular, construită inițial din pământ și lemn, ulterior refăcută în piatră, conform modelului standard al arhitecturii militare romane.

Se presupune că aici a fost cantonată o unitate auxiliară romană (cohors), formată probabil din soldați recrutați din alte provincii ale imperiului, dar și din localnici daci înrolați în armata romană. Castrul făcea parte dintr-un sistem defensiv mai larg, legat de limesul Transalutanus și de alte fortificații romane din zona Hațegului.

În imediata apropiere a castrului s-au identificat urme ale unei așezări civile (vicus) care s-a dezvoltat în jurul garnizoanei, precum și urme ale unor drumuri pavate și posibile instalații meșteșugărești. Toate acestea conturează imaginea unui centru militar activ, dar și a unei comunități complexe, aflate sub influența civilizației romane.

Importanța sitului de la Râu Bărbat constă nu doar în valoarea sa istorică, ci și în potențialul turistic și educațional pe care îl oferă. Este un obiectiv de interes pentru pasionații de istorie antică, pentru cercetători, dar și pentru vizitatorii care doresc să exploreze vestigiile romane într-un cadru natural spectaculos, în apropierea Munților Retezat.

Grădiștea Muncelului-Cioclovina este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a V-a IUCN (parc natural), aflată în sud-vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului Hunedoara.

Aria naturală este situată în Munții Șureanu (o grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând lanțului muntos al Carpaților Meridionali), în partea sudică a județului Hunedoara, pe teritoriile administrative ale comunelor Baru, Boșorod, Bănița, Orăștioara de Sus și Pui.

Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina a fost declarat arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și se întinde pe o suprafață de 38.184 hectare.

Din anul 2007 este protejat atât ca propunere de sit de importanță comunitară, cât și ca arie de protecție specială avifaunistică pentru rețeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar.

Scopul creării parcului natural este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și culturală, cu o mare diversitate biologică.

Parcul natural cuprinde între limitele sale șase din cele mai spectaculoase rezervații naturale ale județului Hunedoara: Complexul carstic Ponorâci-Cioclovina, Peștera Tecuri, Peștera Șura Mare, Cheile Crivadiei, Locul fosilifer Ohaba-Ponor, Peștera Bolii

Totodată aici se află siturile arheologice aflate în Patrimoniul UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Luncani-Piatra Roșie și așezările etnografice autentice din Platforma Luncanilor.

Începând din anul 2004 Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina are administrație proprie.

Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina prezintă o zonă montană (încadrată în bioregiunea alpină a Munților Șureanu și continentală a Depresiunii Hațegului) cu o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Natural_Gr%C4%83di%C8%99tea_Muncelului_-_Cioclovina

Locul fosilifer Ohaba – Ponor este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic), situată în județul Hunedoara, pe teritoriul administrativ al comunei Pui.

Rezervația naturală inclusă în Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina este situată în Munții Șureanu, în apropierea satului Ohaba-Ponor. Aria protejată are o suprafață de 10 ha și reprezintă un punct fosilifer ce adăpostește moluște fosile de vârstă mezozoică și terțiară.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Locul_fosilifer_Ohaba-Ponor / https://www.gohunedoara.com/list/viziteaza-in-hunedoara/locuri-frumoase/hateg/fundatura-ponorului-coltul-de-rai-numit-palma-lui-dumnezeu/

Peștera Șura Mare este o arie protejată de interes național situată pe raza Parcului natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. Situată pe valea pârâului Ponor, satul Ohaba-Ponor, la baza abruptului Fruntea Mare.

Primii exploratori ai porțiunilor de la intrarea peșterii au fost T. Ionescu și F. Schadler în 1929. Ulterior, I. Gherman a străbatut aproximativ 700 m în interior cu ajutorul unei bărci, publicând descrierea traseului în 1934. În 1950, T. Orghidan și M. Codreanu, în urma informaților date de V. Pușcariu, reiau explorările fără rezultate notabile. Harta prezentând primii 1000 m explorați ai peșterii a fost publicata in 1967.

Interesul pentru Șura Mare devine tot mai accentuat, în timp stabilindu-se numeroase colaborări între cercetători ai Institutului de Speologie și cluburi ale speologilor amatori din străinătate. Ca urmare a acestor colaborări peștera atinge o dezvoltare de 6639 m si o denivelare de +405m. După expedițiile româno-engleze din anii 1968-1969 se consideră că sifonul aflat la circa 800 m de Sala Mendip (sala aflată pe galeria principală activă la aproximativ 3,3 km de intrare) este finalul peșterii. De aici si denumirea de „Sifonul Englezilor”.

În noiembrie 1983 o echipă de la „Vertikum” Budapesta, invitată de speologi de la „Focul Viu” București și de la Grupul de Explorări Subacvatice Subterane (GESS) București la o tură de vizitare în Șura Mare atinge, după o escaladă de 7 m, un scurt pasaj fosil: este scurtcircuitat astfel sifonul care timp de 15 ani barase calea continuării în Șura Mare. Avansând pe sectorul de galerie activă din amonte de sifon, speologi de la cluburile „Focul Viu” București și „Cristal” Oradea ajung, în decembrie 1983, la uriașa cascadă finală.

Deschiderea peșterii, monumentală, de aproape 40 m înălțime și 12 m lățime la bază, rivalizează cu intrările din mult mai cunoscutele Cetățile Ponorului sau Peștera Huda lui Papară.

Peștera are o galeria activă, unică, de 3.143 m lungime, care este greu de parcurs întrucât zonele uscate alternează cu lacuri, cascade și baricade de bolovani imenși care fac înaintarea un calvar. Prima sală în care se pătrunde, după parcurgerea unui traseu acvatic, are tavanul la peste 40 m înalțime. Aici au fost făcute săpături arheologice cu rezultate notabile.

De aici, galeria devine plină de imense marmite turbionare pline cu apă, cu pereții sculptați de lingurițe. La circa 2.300 m distanță de la intrare se pătrunde în Sala Mare, zona cea mai spectaculoasă a peșterii. Pereții și tavanul sălii sunt împodobiți cu scurgeri parietale. , baldachine de forme și culori diferite iar podeaua este acoperită de gururi în cascadă, poate cele mai faimoase din țară. Dupa Sala Mare peștera continuă încă circa 800 m, după care un sifon adânc oprește inaintarea.

Se recomandă doar speologilor bine antrenați in echipe rodate. Sunt necesare costume de neopren, banane impermeabile, coardă de asigurare, surse de iluminat.

Umiditate în peșteră este de 100%. Temperatura aerului oscilează între 8 si 10 grade , iar a apei între 7 si 9 grade în acord cu temperatura de afară. Datorită golorilor mari, pe tot parcursul peșterii se simte un curent de aer.

După Peștera Huda lui Papară, Sura Mare adăpostește a doua mare colonie de lilieci în România. Colonia de pipistrellus se află la aproximativ 350 m de la intrare, iar la înalțimi mai mari există pe pereți și colonii de Miniopterus schreibersi.

Au fost descoperite urme de locuire din neolitic și interesante podoabele de chihlimbar și bronz din epoca Hallstattiana.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99tera_%C8%98ura_Mare, https://pensiunearetezat.ro/obiective-turistice/pestera-sura-mare/

Fânațele Pui este o arie protejată de interes național, care corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, de tip botanic), situată în județul Hunedoara, pe teritoriul administrativ al comunei Pui.

Rezervația naturală inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, are o suprafață de 13,0 ha, și reprezintă o arie cu vegetația cu fragmentele unor moliniete relictare: Peucedano (rocheliani) – Molinietum, vegetație de la sfârșitul glaciațiunii cuaternare. Locuitorii din Fânațele Pui sunt recunoscuți pentru ospitalitate și pentru păstrarea tradițiilor moștenite din generație în generație.

Satul se remarcă prin frumusețea naturală și apropierea de zone turistice importante ale Ținutului Hațegului, fiind un punct de plecare ideal pentru drumeții sau explorări culturale în inima Transilvaniei. Fânațele Pui este un loc unde timpul pare să curgă mai încet, iar vizitatorii pot redescoperi simplitatea vieții rurale într-un peisaj montan de poveste.