MONITORUL OFICIAL LOCAL
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE
Conform Legii nr. 52/2003 în acest spațiu sunt aduse la cunoștința cetățenilor proiectele de hotărări ale Consiliului Local, propuse pentru dezbaterea publică.
Vă puteți exprima opiniile în scris la sediul primăriei comunei Bretea Română sau pe această pagină în spațiul rezervat comentariilor.
* Opiniile exprimate vor fi verificate de către admin. înainte de a fi date publicității.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența HOTĂRÂRILOR CONSILIULUI LOCAL
HCL 7/2021 privind alegere presedintelui de sedinta
HCL 7_2021 privind alegere presedinte sedinta
HCL 6/2021 privind aprobare salarii baza
HCL 6_2021 privind aprobare salarii baza
HCL 5/2021 privind analiza stadiu introducere date in Registrul agricol al comunei Pui
HCL 5_2021 privind analiza stadiu introducere date in RGA
HCL 4/2021 privind aprobare retea scolara 2021 – 2022
HCL 4_2021 privind aprobare retea scolara 2021 – 2022
HCL 3/2021, privind aprobarea execuției Bugetului loacl al comunei Pui pe trim. IV 2020
HCL 3_2021 privind aprobare executie buget local trim 4 2020
HCL nr.2/2021, privind aprobarea acoperirii excedentului bugetului local, a deficitului secțiunii funcționare și a deficitului secțiunii dezvoltare pe anul 2020
HCL 2_2021 aprobare excedent
HCL 01/2021, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2021
HCL 1_2021 privind modificare HCL 89_2020 impozite si taxe an 2021
HCL 82/2020 privind incetarea mandatului de consilier local a domnului Leja Valentin
HCL 82/2020 privind incetarea mandatului de consilier local a domnului Leja Valentin Deschide documentul aici