MONITORUL OFICIAL LOCAL
În lista de mai jos aveți acces la principalele categorii de documente și informații publice privind activitatea Consiliului Local și relația primăriei cu cetățenii.
Accesați meniul de mai jos.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
j) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
STATUTUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE
REGULAMENTELE PRIVIND PROCEDURILE ADMINISTRATIVE
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Proiecte de Hotărâre ale Consiliului LocalI
♦ Hotărâri ale Consiliului Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
♦ PROIECTE DE HOTĂRÂRI.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ HOTĂRÂRI ale Consiliului Local
HCL 25/2022 privind aprobare stadiu introducere date în Registrul Agricol trim I 2022
Citește mai multHCL 24/2022 privind aprobare indicatori Construire Gradinita Pui – rest de executat
Citește mai multHCL 23/2022 privind aprobare prelungire SG Gradinita Pui
Citește mai multHCL 22/2022 privind aprobare alegere presedinte de sedinta
Citește mai multHCL 21/2022 privind aprobare rectificare buget local an 2022
Citește mai multHCL 20/2022 privind aprobare sustinere financiara AS Magura Pui
Citește mai multHCL 19/2022 privind aprobare indexare impozite si taxe
Citește mai multHCL 18/2022 privind aprobare executie bugetara trim I 2022
Citește mai multHCL 17/2022 privind aprobare indicatori proiect introducere gaz comuna Pui
Citește mai multHCL 16/2022 privind aprobare delegare contract salubritate
Citește mai multHCL 15/2022 privind aprobare plan de actiuni lucrari cu persoanele beneficiare de ajutor social
Citește mai multHCL 14/2022 privind aprobare cuantum burse merit
Citește mai multHCL 13/2022 privind aprobare stadiu introducere date în Registrul Agricol
Citește mai multHCL 12/2022 privind aprobare salarii functionari publici
Citește mai multHCL 11/2022 privind aprobare prelungire scrisoare camine
Citește mai multHCL 10/2022 privind aprobare cuantum burse scolare an 2022
Citește mai multHCL 9/2022 privind aprobare buget local an 2022
Citește mai multHCL 8/2022 privind aprobare utilizare suma execedent
Citește mai multHCL 7/2022 privind aprobare alegere presedinte de sedinta
Citește mai multHCL 6/2022 privind aprobare executie bugetara trim IV 2021
Citește mai multHCL 5/2022 aprobare organigrama
Citește mai multHCL 4/2022 privind stabilire salarii de baza an 2022
Citește mai multHCL 3/2022 privind anulare creante fiscale sold la 31/12/2021
Citește mai multHCL 2/2022 privind aprobarea retelei scolare 2022_2023
Citește mai multHCL 1/2022 privind aprobarea acoperirii excedent an 2021
Citește mai multHCL 79/2021 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale an 2022
Citește mai multHCL 78/2021 privind rectificare buget local 2021
Citește mai multHCL 77/2021 privind modificare HCL 76/2021
Citește mai multHCL 76/2021 privind stabilirea cuantumului si numar de burse scolare
Citește mai multHCL 75/2021 privind aprobare rectificare buget local 2021
Citește mai multHCL 74/2021 privind indreptare eroare materiala HCL 38/2021
Citește mai multHCL 73/2021 privind completarea HCL 6/2021 pentru stabilirea salariilor de baza
Citește mai multHCL 72/2021 privind aprobare organigrama
Citește mai multHCL 71/2021 privind aprobare prelungire Strazi
Citește mai multHCL 70/2021 privind aprobarea prelungirii SGA canalizare Uric
Citește mai multHCL 69/2021 privind aprobare prelungire SGA drum agricol
Citește mai multHCL 68/2021 privind aprobare modificare organigrama si stat de functii comuna Pui
Citește mai multHCL 67/2021 privind aprobare cumparare teren sediu primarie
Citește mai multHCL 66/2021 privind aprobare reparare drumuri comunale
Citește mai multHCL 64/2021 privind aprobare deviz general actualizat DC71 Hobița Uric OG15
Citește mai multHCL 62/2021 privind aprobarea cerere de finantare si indicatori apa canal Serel
Citește mai multHCL 59/2021 privind aprobare incheiere conventie DASPC Hunedoara
Citește mai multHCL 58/2021 privind aprobare suma sarbatorire Craciun
Citește mai multHCL 57/2021 privind alegere presedinte sedinta
Citește mai multHCL 56/2021 privind aprobare executie buget local 2021
Citește mai multHCL 55/2021 privind analiza stadiu inscriere date in Registrul Agricol
Citește mai multHCL 54/2021 privind aprobare sustinere financiara AS Magura Pui
Citește mai multHCL 53/2021 privind desemnare reprezentant al Consiliului Local in Consiliul de Administrație al Școii Pui
Citește mai multHCL 65/2021 privind aprobare eficienta energetica clădiri
Citește mai multHCL 52/2021 privind aprobarea proiectului Modernizare ulita in sat Pui, ulite in Râu Bărbat si Hobița
Citește mai mult♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
2018
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2019
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2020
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2021
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2022
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2023
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
2024
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII EXECUTIVE
* Actele emise de PRIMĂRIE
♦ Actele administrative emise de primărie
♦ Proiecte de dispoziţii de primar
♦ Registrul pentru evidenţa proiectelor de dispoziţii de primar
♦ Registrul pentru evidenţa dispoziţiilor primarului și ale primăriei.
Acte administrative emise de primărie
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
HCL 15/2022 privind aprobare plan de actiuni lucrari cu persoanele beneficiare de ajutor social
Citește mai multHCL 5/2022 aprobare organigrama
Citește mai multHCL 72/2021 privind aprobare organigrama
Citește mai multIMPORTANT: Formularul digital de intare în România
GUVERNUL ROMÂNIEI COMUNICAT Începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare […]
HCL 68/2021 privind aprobare modificare organigrama si stat de functii comuna Pui
Citește mai multHCL 67/2021 privind aprobare cumparare teren sediu primarie
Citește mai multProiect de Hotărâre a consiliului Local, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022
Citește mai multMĂSURI DE SPRIJIN CONFORM LEGII NR. 226/2021 CONSUMATORUL VULNERABIL
În perioada 1-20 noiembrie 2021 se pot depune cererile pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței MĂSURI DE SPRIJIN CONFORM […]
Proiecte de dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența proiectelor de dispoziții de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența dispozițiilor de primar
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
DOCUMENTE ȘI INFORMAȚII FINACIARE
♦ Bugetul pe surse financiare♦ Situația plăților (execuția bugetară)
♦ Situația drepturilor salariale potrivit legii precum și alte drepturi prevăzute de acte normative.
HCL 40/2022 privind aprobare rectificare buget local pentru anul 2022
Citește mai multHCL 32/2022 privind aprobare executie bugetara an 2022
Citește mai multHCL 29/2022 privind rectificare buget local an 2022
Citește mai multHCL 26/2022 privind aprobare executie bugetara an 2021
Citește mai multHCL 21/2022 privind aprobare rectificare buget local an 2022
Citește mai multHCL 18/2022 privind aprobare executie bugetara trim I 2022
Citește mai multHCL 9/2022 privind aprobare buget local an 2022
Citește mai multHCL 8/2022 privind aprobare utilizare suma execedent
Citește mai multHCL 6/2022 privind aprobare executie bugetara trim IV 2021
Citește mai multSituația drepturilor salariale
HCL 5/2023 privind stabilire salarii de baza
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Rapoarte și studii.
j) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
Raportul final al examenului pentru ocuparea funcției publice de Inspector clasa I, debutant
Citește mai multHCL 9/2024 privind stabilire situatii acordare ajutoare de urgenta
Citește mai multHCL 8/2024 privind aprobare indicatori PUG
Citește mai multHCL 2/2024 privind aprobare retea scolara 2024
Citește mai multDeclarații de avere și de interese
HCL 12/2022 privind aprobare salarii functionari publici
Citește mai multHCL 4/2022 privind stabilire salarii de baza an 2022
Citește mai multHCL 73/2021 privind completarea HCL 6/2021 pentru stabilirea salariilor de baza
Citește mai multHCL 6/2021 privind aprobare salarii baza
HCL 6_2021 privind aprobare salarii baza
Transparența veniturilor salariale
HCL 50/2019 privind modificare si completare HCL 4/2019 pentru stabilirea salariilor de baza functionari publici si aparat propriu
HCL 50/2019 privind modificare si completare HCL 4/2019 pentru stabilirea salariilor de baza functionari publici si aparat propriu
Test transparența veniturilor salariale ale angajaților care nu sunt funcționari publici
Acesta este un simplu test. Nu furnizează informații utile.
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public
COMUNICAT DE PRESĂ: Comuna Pui, în calitate de beneficiar, derulează proiectul „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PUI, DIN COMUNA PUI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Citește mai multÎNȘTIINȚARE Organizare concurs
PRIMĂRIA COMUNEI PUI, județul HUNEDOARA, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante […]